echea denumire Kreuz (cruce) se datorează, după tradiţia locală, unei cruci mari �mpl�ntată pe un promontoriu, vizibilă de la distanţă din cele trei comune �nvecinate - Criţ, Cloaşterf şi Meşendorf. �n preajma ei s-au grupat primele case ale aşezării, s-a �nălţat o biserică din piatră, �nchinată sf. Cruci.

Din două documente, datate 1270 şi 1272, aflăm că regele Ştefan al Ungariei, după legea secuilor, confirmă lui Laurentius, fiul lui Hylyees şi fiului acestuia, tot Laurentius, posesia păm�nturilor de l�ngă Szederges (Moreni), cu biserica �nchinată sf. Maria, şi Scentkerest, cu biserica din piatră �nchinată sf. Cruci, din �nprejurimile Tileagdului (alias Odorhei).
      Secuilor li se recomandă să primească pe Laurentius şi urmaşii săi �n comunitatea lor, cele două sate menţionate nemaiaparţin�nd jurisdicţiei şi puterii exercitate de voievodul Transilvaniei. Aşadar, la �nceput, Criţ a fost proprietate nobiliară.

n 1322, satele Criţ, Cloaşterf şi Meşendorf făceau parte din proprietăţile abaţiei de la C�rţa. La desfiinţarea abaţiei, �n 27 februarie 1474, regele Matei Corvin dăruieşte toate proprietăţile abaţiei bisericii sf. Maria de la Sibiu. Astfel, Criţ ajunge sub autoritatea şi administraţia Magistratului din Sibiu.
       �ntre 1496 şi 1497, cele trei sate se află �ntr-o dispută cu Magistratul sibian pentru "zeciuiala" care ar reveni preoţilor acestor comune. Episcopul de Alba Iulia decide că preoţii acestor comune sa �ncaseze zeciuiala, el urm�nd să primească impozitul datorat episcopiei, iar Magistratul sibian impozitele fiscale.
      Pe la1500, Criţ se numără printre comunele Scaunului de Sighişoara. Din vechea biserică a sf. Cruci, demolată �n 1810, nu s-a păstrat nici un document grafic care să ne informeze asupra �nfăţişării sale.

n noua biserică, �nălţată �n locul celei vechi �ntre 1810 şi 1813, de acelaşi meşter care a construit biserica din Şaeş şi clopotniţa de la Daneş, se păstrează, pe două tribune ale peretelui apusean, strane din vechea biserică, dintre care unele aparţin secolului XVII, cu picturi �n tempera, asemănătoare celor de la Cloaşterf. O strană aflată �n tribuna superioară are pictată pe una din tăbliile sale o bisericuţă ce părea să fie o reprezentare aproximativă a vechii biserici.
      La bisericile din Buneşti şi Cloaşterf, pe balustradele tribunelor, se găsesc de asemenea pictate, vag asemănătoare, bisericile acestor localităţi, aşa �nc�t şi imaginea de la Criţ ar putea să constituie un reper pentru reconstituirea �nfăţişării primei biserici a satului.
      Corul scund, nava cea mai �naltă, prezintă pe peretele de sud arcade deasupra ferestrelor, ce ar putea sa fie şi arcuri ce ascund guri de turnare. Clopotniţa, aşezată �n vest poartă un coif ţuguiat, dar fără galerie de apărare, ce desigur, �n secolul XVI, a existat.

n secolul XV s-au �nălţat curtinele ce �nconjoară biserica �ntr-un oval neregulat, adapt�ndu-se formei terenului, ceea ce explică �nălţimea lor inegală, �ntre 6 şi 8 m. Partea superioară a curtinelor este dotată cu metereze şi guri de turnare, ultimele �nt�lnindu-se mai ales �n sectorul de sud-vest, unde zidul e ridicat pe marginea pantei abrupte.
      Pe latura de sud-vest, unde curtina este bine conservată, ea prezintă, pe la jumătatea �nălţimii sale, o treaptă ce folosea coridorului de apărare drept sprijin. �n turnul de est, şapte trepte de piatră duc spre �ngusta platformă ce susţinea coridorul de apărare şi din care nu s-a mai păstrat nimic. Cinci turnuri devansate, de plan pătrat, apărau cetatea.
      Turnul din sud, de deasupra vechii intrări, s-a surpat �n 1925, fragmente din pereţii laterali şi intrările acum zidite, cuprinse �n curtină, indică locul unde s-a aflat. Intrarea �n parter se �nalţă doar cu 60 cm deasupra solului, intr-at�t s-a ridicat păm�ntul �n incintă, desigur �n urma demolărilor.
      Turnul din nord-est s-a surpat şi el trei decenii mai t�rziu, �n 1955, dar a fost reclădit cu două nivele, purt�nd un acoperiş �n piramidă.
      �n colţul de sud-est al cetăţii se află turnul de poartă, curtina pornind �n est - de la colţul lui din nord-est, iar spre vest din mijlocul laturii sale vestice. Parterul cuprinde intrarea creată ulterior, flancată de contraforturi puternice. Catul al treilea este devansat faţă de zidul turnului pentru a ascunde gurile de turnare, c�te trei pe laturile de sud şi est. Deasupra şi sub ele se află c�te un r�nd de metereze pentru arme de foc.
      Turnurile de vest şi nord-vest, cu c�te trei nivele, au �ncă acoperişurile lor originare �n pupitru, iar sub ele, pe faţada �naltă şi pe flancuri, guri de turnare. Intrările �n cele trei caturi nu sunt situate pe acelaşi ax vertical, ci plasate lateral, fiind apărate de acoperişuri oblice susţinute de patru st�lpi.

a vest şi nord-vest, unde terenul ce urcă spre coama dealului oferă avantaje pentru atacatori, a fost �nălţat un al doilea zid, puţin devansat, leg�nd colţurile turnului din nord-vest cu cele ale turnurilor de vest şi nord-est, zidul "Zwinger"-ului astfel creat fiind şi el prevăzut cu metereze. �n secolul XIX, c�nd "Zwinger"-ul n-a mai fost necesar pentru apărare, curtina interioară s-a demolat �n nord-vest, �nlocuită cu un perete scund din paiantă, cu şase deschideri mari, perete ce susţine, �mpreuna cu curtina exterioară a "Zwinger"-ului un acoperiş �n şa ce acoperă şopronul unde se găseau hambarele sătenilor.
      Un al doilea şopron a fost construit �n curtea cetăţii, �ntre turnurile din sud şi est, acoperişul �n şa sprijinindu-se pe curtina interioară şi peretele ridicat �n curtea cetăţii, dispus cu patru deschideri mari.
      �n faţa fostului turn din sud se mai află o f�nt�nă ad�ncă din piatră, cu un mic acoperiş �n piramidă. �n 1908 s-a deschis, l�ngă turnul din vest, o poartă largă, numită a leşilor, destinată carului mortuar.
      Forma ovală a incintei, cum o �nt�lnim �n Criţ şi Viscri, este mai rară �n zona Rupei, unde predomină incintele rectangulare caracteristice secolului XVI. Astfel şi forma incintei �ndreptăţeşte datarea ei �n secolul XVI. Pe latura de sud s-a �mprejmuit o a doua curte de "Zwinger", cu ziduri drepte - curtea fiind numită "Parch", cuv�nt ce derivă din "Parcham", denumire folosită de Cavalerii Teutoni pentru curţile "Zwinger"-ului.

[ Sursa informaţiilor: Juliana Fabritius-Dancu - Cetăţi Ţărăneşti Săseşti, Revista Transilvania, Sibiu 1983 ] .