echea denumire Kreuz (cruce) se datorează, după tradiţia locală, unei cruci mari împlântată pe un promontoriu, vizibilă de la distanţă din cele trei comune învecinate - Criţ, Cloaşterf şi Meşendorf. În preajma ei s-au grupat primele case ale aşezării, s-a înălţat o biserică din piatră, închinată sf. Cruci.

Din două documente, datate 1270 şi 1272, aflăm că regele Ştefan al Ungariei, după legea secuilor, confirmă lui Laurentius, fiul lui Hylyees şi fiului acestuia, tot Laurentius, posesia pământurilor de lângă Szederges (Moreni), cu biserica închinată sf. Maria, şi Scentkerest, cu biserica din piatră închinată sf. Cruci, din înprejurimile Tileagdului (alias Odorhei).
      Secuilor li se recomandă să primească pe Laurentius şi urmaşii săi în comunitatea lor, cele două sate menţionate nemaiaparţinând jurisdicţiei şi puterii exercitate de voievodul Transilvaniei. Aşadar, la început, Criţ a fost proprietate nobiliară.

n 1322, satele Criţ, Cloaşterf şi Meşendorf făceau parte din proprietăţile abaţiei de la Cârţa. La desfiinţarea abaţiei, în 27 februarie 1474, regele Matei Corvin dăruieşte toate proprietăţile abaţiei bisericii sf. Maria de la Sibiu. Astfel, Criţ ajunge sub autoritatea şi administraţia Magistratului din Sibiu.
       Între 1496 şi 1497, cele trei sate se află într-o dispută cu Magistratul sibian pentru "zeciuiala" care ar reveni preoţilor acestor comune. Episcopul de Alba Iulia decide că preoţii acestor comune sa încaseze zeciuiala, el urmând să primească impozitul datorat episcopiei, iar Magistratul sibian impozitele fiscale.
      Pe la1500, Criţ se numără printre comunele Scaunului de Sighişoara. Din vechea biserică a sf. Cruci, demolată în 1810, nu s-a păstrat nici un document grafic care să ne informeze asupra înfăţişării sale.

n noua biserică, înălţată în locul celei vechi între 1810 şi 1813, de acelaşi meşter care a construit biserica din Şaeş şi clopotniţa de la Daneş, se păstrează, pe două tribune ale peretelui apusean, strane din vechea biserică, dintre care unele aparţin secolului XVII, cu picturi în tempera, asemănătoare celor de la Cloaşterf. O strană aflată în tribuna superioară are pictată pe una din tăbliile sale o bisericuţă ce părea să fie o reprezentare aproximativă a vechii biserici.
      La bisericile din Buneşti şi Cloaşterf, pe balustradele tribunelor, se găsesc de asemenea pictate, vag asemănătoare, bisericile acestor localităţi, aşa încât şi imaginea de la Criţ ar putea să constituie un reper pentru reconstituirea înfăţişării primei biserici a satului.
      Corul scund, nava cea mai înaltă, prezintă pe peretele de sud arcade deasupra ferestrelor, ce ar putea sa fie şi arcuri ce ascund guri de turnare. Clopotniţa, aşezată în vest poartă un coif ţuguiat, dar fără galerie de apărare, ce desigur, în secolul XVI, a existat.

n secolul XV s-au înălţat curtinele ce înconjoară biserica într-un oval neregulat, adaptându-se formei terenului, ceea ce explică înălţimea lor inegală, între 6 şi 8 m. Partea superioară a curtinelor este dotată cu metereze şi guri de turnare, ultimele întâlnindu-se mai ales în sectorul de sud-vest, unde zidul e ridicat pe marginea pantei abrupte.
      Pe latura de sud-vest, unde curtina este bine conservată, ea prezintă, pe la jumătatea înălţimii sale, o treaptă ce folosea coridorului de apărare drept sprijin. În turnul de est, şapte trepte de piatră duc spre îngusta platformă ce susţinea coridorul de apărare şi din care nu s-a mai păstrat nimic. Cinci turnuri devansate, de plan pătrat, apărau cetatea.
      Turnul din sud, de deasupra vechii intrări, s-a surpat în 1925, fragmente din pereţii laterali şi intrările acum zidite, cuprinse în curtină, indică locul unde s-a aflat. Intrarea în parter se înalţă doar cu 60 cm deasupra solului, intr-atât s-a ridicat pământul în incintă, desigur în urma demolărilor.
      Turnul din nord-est s-a surpat şi el trei decenii mai târziu, în 1955, dar a fost reclădit cu două nivele, purtând un acoperiş în piramidă.
      În colţul de sud-est al cetăţii se află turnul de poartă, curtina pornind în est - de la colţul lui din nord-est, iar spre vest din mijlocul laturii sale vestice. Parterul cuprinde intrarea creată ulterior, flancată de contraforturi puternice. Catul al treilea este devansat faţă de zidul turnului pentru a ascunde gurile de turnare, câte trei pe laturile de sud şi est. Deasupra şi sub ele se află câte un rând de metereze pentru arme de foc.
      Turnurile de vest şi nord-vest, cu câte trei nivele, au încă acoperişurile lor originare în pupitru, iar sub ele, pe faţada înaltă şi pe flancuri, guri de turnare. Intrările în cele trei caturi nu sunt situate pe acelaşi ax vertical, ci plasate lateral, fiind apărate de acoperişuri oblice susţinute de patru stâlpi.

a vest şi nord-vest, unde terenul ce urcă spre coama dealului oferă avantaje pentru atacatori, a fost înălţat un al doilea zid, puţin devansat, legând colţurile turnului din nord-vest cu cele ale turnurilor de vest şi nord-est, zidul "Zwinger"-ului astfel creat fiind şi el prevăzut cu metereze. În secolul XIX, când "Zwinger"-ul n-a mai fost necesar pentru apărare, curtina interioară s-a demolat în nord-vest, înlocuită cu un perete scund din paiantă, cu şase deschideri mari, perete ce susţine, împreuna cu curtina exterioară a "Zwinger"-ului un acoperiş în şa ce acoperă şopronul unde se găseau hambarele sătenilor.
      Un al doilea şopron a fost construit în curtea cetăţii, între turnurile din sud şi est, acoperişul în şa sprijinindu-se pe curtina interioară şi peretele ridicat în curtea cetăţii, dispus cu patru deschideri mari.
      În faţa fostului turn din sud se mai află o fântână adâncă din piatră, cu un mic acoperiş în piramidă. În 1908 s-a deschis, lângă turnul din vest, o poartă largă, numită a leşilor, destinată carului mortuar.
      Forma ovală a incintei, cum o întâlnim în Criţ şi Viscri, este mai rară în zona Rupei, unde predomină incintele rectangulare caracteristice secolului XVI. Astfel şi forma incintei îndreptăţeşte datarea ei în secolul XVI. Pe latura de sud s-a împrejmuit o a doua curte de "Zwinger", cu ziduri drepte - curtea fiind numită "Parch", cuvânt ce derivă din "Parcham", denumire folosită de Cavalerii Teutoni pentru curţile "Zwinger"-ului.

[ Sursa informaţiilor: Juliana Fabritius-Dancu - Cetăţi Ţărăneşti Săseşti, Revista Transilvania, Sibiu 1983 ] .